Se crede, si asa ar fi firesc, ca fug de ceva anume. Se crede, din nou la fel de firesc ca as fugi dupa ceva anume. Si toate se reduc la a incerca sa afli “de ce”. Cauti altceva, vrei sa traiesti cu adevarat, sa simti momentul, sa gusti aventura, sa te lasi purtat de val, sa descoperi, afli, pipai, gusti. Si asa ar fi firesc.

De cate ori nu ai trantit usa dupa tine cu gandul ca nu te vei mai intoarce niciodata? Si de cate ori te-ai reintors pentru a redeschide aceeasi usa?

Da, ai vazut filmele, ai citit ziarele, ai auzit povestile, ai rulat cu mouse-ul peste pagina de internet care iti arata locuri uimitoare, paradisuri celeste sau acvatice.

Nimic nu pare mai actual, constrangator in acelasi timp si vibrant pana la exasperare, decat frica de a nu-ti transforma existenta intr-un lung sir de fenomene asemantoare. Iar reversul sau poate calea de scapare este momentul in care nu mai ai asteptari si prin urmare, nici dezamagiri. Latitudinea si longitudinea devin paralele.

Deschizi o usa si pornesti pe drumul care ti se arata in fata ochilor. Pana la prima, a doua, a treia statie sau pana la capatul liniei, unde intorci. Sau nu.

Te poti opri oricand din mers. Acesta este un lucru bun.