Pana in punctul in care am pasit pe teritoriul ex-sovietic al Kirghistanului, unde o vaga impresie de familiaritate s-a amestecat cu uimirea si bucuria noilor descoperiri, intrepatrunsa fiind de deceptia unei parasiri bruste si telenovelistice, nimic nu m-a impresionat indeajuns incat sa pot dezvolta suculent povesti de locuri si oameni. De aceea am ales ca aceasta parte a drumului sa fie mai putin expusa tastaturii dar totusi mentionata, fiind o bucata din drumul care m-a purtat spre noi teritorii.

Un Boeing si 2 orase
Dar sa revenim la Boeing-ul care m-a depus la solul primei mele destinatii: Bratislava. Un oras pe care niciodata nu l-am vizitat cu adevarat dar care pentru mine a constituit intotdeauna, gratie companiei aeriene Skyeurope, oras de tranzit. Si cum planul era de a cheltui cat mai putin posibil oriunde as ajunge, eram echipata corespunzator pentru acest lucru: flexibilitatea degetului meu mare era incredibila, iar zambetul adecvat asezat pe figura. Da, am ales calea pe care nimeni nu o recomanda si care cu siguranta ii da mamei mele destui fiori, autostopul. Am ajuns cu bine la cea de-a doua destinatie: Vienna, exact la timp pentru a celebra evenimentul cu o bere rece in Museumquartier, a-mi vizita prietenii si a gasi o saltea pe care sa poposesc pana a doua zi de dimineata cand aveam sa vad, pentru prima oara, celebra destinatie, pe care nici un turist care se repecta nu o rateaza: Praga. In aceasta aventura am reusit cu succes s-o implic si pe Ingeborg, a carei zambet devastator o face absolut irezistibila oricui o intalneste.

Autostrada
Autostrada e un lucru deosebit de util se spune, in societatea noastra moderna. Atat de minunata incat in tara-mi natala aproape lipseste cu desavarsire (cu exceptiile pe care le stim cu totii), mi-a dat de multe ori destule batai de cap la iesirea din localitati de marimi considerabile, cum ar fi Vienna. Astfel incat am reusit sa iesim din hatisul ei doar dupa aproximativ 5 ore dar cu un real succes. Prima masina dornica sa ne ajute sa ajungem la destinatie s-a dovedit si cea care ne-a purtat pana la capat. Am ajuns la Praga.

Din nou, am reusit sa-mi vizitez prietenii, sa-mi beau in liniste berea sa fac slalom printre turisti, sa schimb impresii cu alti nomazi ai erei postmoderne si sa fac rost de o minuscula camera de fotografiat, dar pe cat de mica, pe atat de satisfacatoare: Sony Cybershot, probabil dintre primele modele ale seriei.

2 zile si jumatate
Zilele se scurgeau in liniste si poate chiar monotonie, astfel incat, intr-o dimineata, am simtit nevoia acuta sa pornesc mai departe. Si cum pasaportului meu ii era atasata viza de China , incercam sa gasesc posibilitati de ajunge pe continentul asiatic. Traseul care m-a atras a fost via o parte din asia centrala : Kirghistan. Asta insemna ca, la un moment dat, sa ajung la Istanbul, de unde urma sa iau un avion spre capitala kirghiza, Bishkek.

Am traversat Dunarea, m-am certat cu vamesii, am indurat glumele soferilor de tir turci si am razbit prin noapte pe drumurile temutei Bulgarii. Cei aproximativ 2000 de km Praga-Istanbul i-am strabatut asadar in doua zile si jumatate si intregul periplu m-a costat mai putin de 2 euro, bani care m-au ajutat la ingurgitarea a doi hamburgeri de la Mc Donald’s, undeva in drum spe Bratislava.