Te loveste in moalele capului. Din prima. Te izbeste direct in piept. Pe neasteptate. Ti se opreste pe buze. Intr-un final te acomodezi si accepti regulile jocului.
Am pornit fara a sti nimic despre starea drumului: asfaltat, neasfaltat, gropi, piedici, moneda locala, limba sau cultura. Fara vreun mini dictionar de conversatie, faimosul, laudatul si detestatul Lonely Planet, asigurare medicala, trusa de prim ajutor, lanterna sau geaca de puf. Cu o ignoranta totala si fara vreo imagine (contra)facuta in prealabil mi-am ascutit privirea si am ciulit urechile. Faptul ca nu am stiut mare lucru despre Kirghistan in afara celor 10 minute de google, nu este deloc de laudat si cu atat mai putin recomandabil. Fara a-mi scuza inconstienta, ador aceasta stare de fapt de a nu sti nimic si de a fi confruntat brutal cu toate aceste noi senzatii.

Senzatia sovietica am trait-o din plin in Bishkek savurand ceea ce stiam eu ca e gustul inghetatei Polar la vafa (5 som)(poza6) sau la pachet de unt (n-am incercat) si privind cu nostalgie troleibuzele greoaie si scartaitoare (poza7). Pana si aleea pietonala cu crapaturile sale imi parea familiara. Bishkek inca mai pastreaza pe cladirile sale simbolurile comunismului demult apus (poza8), iar holurile blocurilor construite in stilul arhitectonic “cutie de chibrit” au exact aceeasi paloare si miros binecunoscute (poza9). Senzatia sovietica e mai apoi completata de marea concentratie de rusi din zona de nord. Rusa e limba de circulatie nationala si orice cetatean kirghiz o poseda, cu prea putine exceptii (poza 10).

Ceea ce lipseste insa cu desavarsire, spre deosebire de alte tari ex. sovietice, este animozitatea dintre cele doua culturi. Propagandistica “asimilare” s-a dovedit de succes si nu as putea baga mana in foc asupra cauzelor fenomenului. Tot ceea ce pot banui este ca simplitatea, impacarea de sine si nu in ultimul rand adaptabilitatea kirghizilor, izvorata din spiritul lor nomad, a facut ca cele doua neamuri sa se amestece firesc, iar viata sa fie lasata sa-si urmeze cursul. Asta nu inseamna ca cetateanul kirghiz nu e o fire apriga. E ca ardeleanul: tace, tace, tace�.no, dar si cand! Revolutia transformata in debandada de anul trecut o confirma (dati cu google pentru amanunte). A adus speranta, ca orice alta revolutie, dar lucrurile nu s-au schimbat prea mult, iar coruptia este legea la guvernare.

Senzatia sovietica este cel mai bine perceputa in nordul puternic industrializat, despartit de sudul traditionalist printr-o serie de de munti imposibil de trecut iarna. Strazile pustii si intunecate, amenintatoare ca o gura de canal descoperita, copacii atarnandu-si crengile pe asfalt, maidanele pline de gunoaie.

Chioscuri insalubre de unde iti poti procura ratia zilnica de macaroane, pulpe de pui si slanina, atelierele improvizate de reparat televizoare, pantofi si cam tot ce se poate repara, un numar nefiresc de farmacii, fantanile arteziene improscand-si apa din tevi ruginite, puzderia de masini Lada, scorojite si poluante. Si totusi, Kirghistan-ul e o tara care se dezvolta sau incearca sa se dezvolte si teritoriul careia s-au pripasit o serie de ONG-uri cu capital extern si alte organizatii internationale care pun umarul la mersul inainte.

Expat-ii misuna in voie pe strazile Bishkek-ului, au propria lor cafenea (Fatboy’s) si punct de intalnire, loc de depanat impresii si ras zgomotos. Soldatii americani de la baza militara din apropiere se plimba falnici si asa cum se zvoneste, le-au si gasit locuitorilor zonei o porecla (si sper sa fie doar un zvon!): FLP, prescurtarea de la “fucking local population”. Senzatiei sovietice i se contrapune o noua senzatie :