Sar asa dintr-un subiect intr-altul. Ma gandeam eu sa mentin oarescum ordinea cronologica a evenimentelor, dar la ce bun. Lasa mai, ca asa-i fain, m-ar sutine Raul daca ar fi langa mine, el cu o bere in mana, eu cu-a mea.

Sa recapitulam. Unde am ramas??? A…domnisoara Zheng. Cum care domnisoara? Cea de-am ajutat-o sa gaseasca Romania pe harta mintii si sa ma-nscrie in analele granitei chineze cum c-as fi pasit pe teritoriul rosu, vesel si muncitoresc al R.P.C.Emotii. Entuziasm. Nerabdare. Curiozitate. Ura! Ura! Ce departe am ajuns! O noua tara pe glob bifata. Noi aventuri, noi teritorii. O noua limba, noi provocari, noi descoperiri uimitoare. Poze, poze, poze, poze, poze cu care sa lasam masca lumea!!! Tzac pac click plick. Cam asta se petrecea in mintea celor doi francezi de care n-am putut scapa cu una cu doua. In timp ce io-mi rumegam in acalmie gandurile rare ca stratul de ozon, ei se agitau nevoie mare, ba in stanga sa schimbe bani, ba in dreapta sa gaseasca transport, ba nus’ ce imi spuneau, ba sa..pe..m..a..h..lik..!!~@*=)*

Dar sa avansam.

Trecem de camile (pe dreapta), oprim pentru o scurta usurare (un pipi mic, pe stanga), salutam ciclistul polonez Mikolaj (bah, da departe ai ajuns!) si cu bine si cu un mic scandal cu soferu’, poposim pe asfaltul incins de canicula al Kashgar-ului.

Nu stiu altii cum sunt (mersi, Bogdan!), dar dupa ce am haladuit o luna fara 4 zile in rudimentarul Kirghistan, cand am vazut soseaua asfaltata, neoanele clipocind, timpanele vibrandu-mi ritmic la ciocnirea cu decibelii central-asiatico-musulmano-chinezesti, ingloband un spectru larg de sunete, de la claxoane, la cele 4 tonuri mandarine, fluieratul uigur care te invita sa iei un kil de struguri (2 yuan-i aia albi, 3 aia rosii), ofertele de preturi bomba la tricourile chinezesti, tenisii chinezesti, bateriile chinezesti, in sfarsit, toate chinezesti, am simtit cum ca as fi descoperit apa calda. Lucru care s-a si intamplat, caci era cazul. In dusurile comune din Seman Lu Hotel unde mi-am si stabilit cartierul general pentru o preioada considerabila.

Timp de 3 saptamani sau pe-acolo, mi-am pus in ordine gandurile, incercand sa raspund la rezonabilele si atipicele (pour moi, je) chestiuni:
1. De unde am plecat
2. Unde am ajuns
3. Incotro ma indrept

Mdea. Si un plescait sonor din buze dand impresia unei sigurante de sine si ascunzand deasupra boltei palatine toate acele subtilitati ale gandului, pe care doar un ochi avizat si o minte formata le pot traduce in ceva coerent si banal ca lumina zilei polare. Ideea e, c-am incercat; am reusit intr-o oarecare masura sa-mi asez cateva volume ale cugetarilor in ordine pe rafturile prafuite, grupandu-le dupa data rememorarii, culoare locala si editie de colectie. Si astfel s-a nascut, pe cale naturala si asistat de alex (ddd), blog-ul. Cu un scancet de usurare, ca era in plan. Oh! My precious!.

Astea fiind tastate, m-am apucat sa tricotez. Idei, miscari, oportunitati. Una pe fata, una pe dos. Planuri. Unu pe fata, doua pe dos. Faceam si desfaceam la un pulover pe care m-am ambitionat sa-l termin la un moment dat si de fiecare data cand credeam ca ii vin de hac, fie un ochi scapat din neatentie, fie ata cusuta cam alba facea ca totul sa se destrame. No, nu-i bai (ar zice Raul desfacandu-si inca o bere�.) . Si n-a fost. Planurile sa tot fi fost:

1. Pakistan, Kalash Valley. A picat din motive de viza. (vroiam s-o iau de la Urumqi da n-a mers figura)
2. Tibet, apoi Nepal. Ruta: Kashgar-Ali. A picat din motive logistice. (Haine groase..groase groase�pantofi caldurosi�caldurosi� caldurosi..sac de dormit de � 10 grade… N-avem)
3. Laos si Thailanda (n-a picat, da a intervenit altceva)
4. Ramanem in China si facem un yuan cinstit. A ramas.

Tricotai asadar aproape o luna prin Kashgar si diverse locuri din Xinjiang, vazui, gustai, ma aventurai. Ca ase-i fain! Si s-o terminat si berea ma fata! Da, ma Raul, ma duc sa mai iau!