Imi place senzatia. Imi place febrilitatea cu care cei doi neuroni ai mei, lovindu-se de peretii concavi, incearca sa scoata acel “ceva” lizibil din sunetele reci ale tastaturii, inteligibilul trecut prin procesul transformarii din idei in simboluri si mai apoi din nou in idei. Dar ce se intampla cand mintea ta e un vid, un abis, un hau?!

Nici o adiere a vreunui gand nu-ti trece prin cap, nici o schita de idee nu-ti gadila tamplele. Apatia s-a instalat comod in starea mea de fapt, o apatie crunta, generalizata si generalizanta, pe care nu credeam ca o voi experimenta cu ceva luni in urma dar care defileaza cu staruinta in fiecare zi lasand prea putin loc actiunilor constructive, de orice natura ar fi ele. Intotdeauna am afirmat ca ocupatia mea preferata e sa nu fac nimic. Insa nimicul acesta te poate inghiti la un moment dat si chiar tu poti deveni una cu el. Foarte periculos, permiteti-mi a spune. De nerecomandat, chiar si cu acordul parintilor. Read the rest of this entry »