Imi place senzatia. Imi place febrilitatea cu care cei doi neuroni ai mei, lovindu-se de peretii concavi, incearca sa scoata acel “ceva” lizibil din sunetele reci ale tastaturii, inteligibilul trecut prin procesul transformarii din idei in simboluri si mai apoi din nou in idei. Dar ce se intampla cand mintea ta e un vid, un abis, un hau?!
Nici o adiere a vreunui gand nu-ti trece prin cap, nici o schita de idee nu-ti gadila tamplele. Apatia s-a instalat comod in starea mea de fapt, o apatie crunta, generalizata si generalizanta, pe care nu credeam ca o voi experimenta cu ceva luni in urma dar care defileaza cu staruinta in fiecare zi lasand prea putin loc actiunilor constructive, de orice natura ar fi ele. Intotdeauna am afirmat ca ocupatia mea preferata e sa nu fac nimic. Insa nimicul acesta te poate inghiti la un moment dat si chiar tu poti deveni una cu el. Foarte periculos, permiteti-mi a spune. De nerecomandat, chiar si cu acordul parintilor.
Si astfel ma dezvinovatesc in fata celor care care asteptau o veste, doua pe acest blog…
Punctul este un element esential al oricarui act, astfel incat sper ca in curand sa-l si utilizam cum se cuvine, sa punem punct acestei devieri inacceptabile de comportament si sa urmarim cu manga eyes cum apatia se transforma in simpatie. Caci, nu- asa ?! dupa asemenea stari de non existenta urmeaza adeseori starea febrila in care simti nevoia sa comunici. Cel putin in teoria mea…(de verificat!).
Sunt datoare asadar cu inca cateva povesti despre ceea am trait in ultimul timp si, daca vreti, ceea ce nu am trait…Avem a spune cate ceva despre Xinjiang, caci n-am terminat, un pic despre Corea, caci putin am si explorat; cat despre viata mea in republica poporului mult si des, nici nu stiu de unde as putea incepe.
Sa ne auzim bine in episoadele viitoare!
Va pupa din strainatate, HaNa
Ioana Covrig-Ortopelea aka HaNa, se plimba prin lume, in vazul nostru, al tuturor.