N-am realizat cu adevarat ce inseamna sa vezi Xinjiang-ul decat cand am parasit Xinjiang-ul . Timp de o luna m-am aflat intr-un teritoriu aproape sureal depasind tot ceea ce stiam eu pana atunci si lasandu-ma sa cunosc o parte din ceea ce vroiam sa aflu. Si totusi, nu pot spune ca am aflat mare lucru dar am simtit pe propria-mi piele ce inseamna sa traiesti cliseistic: sunt atat de multe lucruri pe care nu le cunosc si tot ce-i posibil, in ciuda vointei mele, s-ar putea sa nu le aflu niciodata.Abia cand am simtit diferenta dintre acolo si aici, aici fiind Tianjin, abia atunci am inceput sa privesc frontal acea parte de lume.

Vestul Chinei, un amalgam de culturi, de emotii, de fete din cele mai bizare dar de o frumusete rara, de intamplari dintre cele mai ciudate, de conflicte, violenta ascunsa, violenta pe fata, violenta verbala sau literalmente genunchi in gura. Un taram ocupat de doua culturi aflate in conflict, un desert taiat de soseaua nou construita, un loc promitand turistilor la pretul corect experienta unei alte dimensiuni sau evadarea intr-un miraj la fel de fals ca un Taj Mahal din polistiren.

Timp de o luna acela a fost universul meu. Un univers, asa cum mi se arata acum, total paralel. Un pamant rupt in doua de desert si abundenta, rupt in doua de han-i si uiguri, de China moderna cu sloganurile sale propagandistice si Coranul cu reguli stricte dar adeseori si probabil de cele mai multe ori, incalcate de cei care propovaduiesc lumea islamica drept singura lume valabila. Rupt in doua de mandarina cu tonurile sale si accentele uigure pline de pasiune, de orasele de beton construite la norma si strazile pietruite ale vechilor asezaminte, de ura fata de chinezi si gratitudinea pe care le-o poarta pentru semnele de “civilizatie” pe care le-au impus, de frustrare si speranta, saracie si neoane sclipitoare. De Lop Nor-ul radioactiv si viile care produc anual tone de struguri si vin zeiesc , lagarele de “reeducare” (versiunea XP updatata) si universitatile nou construite cu arhitectura kitChina combinata cu trasaturi kitchuigure.

Nu voi vorbi de celebrul Drum al Matasii, de exotismul locului, de camile si mesteri, de mai stiu eu ce care invadeaza gandurile si blog-urile visatorilor. Senzatia ca nimic pur nu aramas pe acest pamant pentru mine a fost acolo una dintre cele mai acute. Aceasi senzatie continua pentru multi pe drumul inspre Ali, drumul spre Tibet si sfarseste in ceea ce a fost odata un imperiu al spiritualitatii, un loc in care oamenii cauta acel CEVA si gasesc o saracie multifatetata si dezolanta.

Geografia locului e intr-adevar geniala: sa urci sa urci, sa urci, sa urci, vezi munti si dealuri deposedate de orice urma de verdeata si dupa ce ai ajuns sus in varf: plan, nici macar inclinat. Platou, am invatat la geografie. Sa-ti tintesti ochii inspre geamul prafuit al autobuzului si tot ceea ce vezi dincolo de, pentru ore in sir, e si mai mult praf: desert, am invatat la geografie. Ete… si o camila!

Si peste tot: plopi. Plopi care strajuiesc oazele (da, tot la geografie), in cea mai mare parte a anului izolate unele de altele din cauza de furtuni in desert si camile obosite. Dar asta se intampla pana nu demult, pana la aparitia cailor bituminoase de acces, soselele in continua expansiune, strabatute de autobuzele vesele si razand in soare cu locuri de dormit si VCD cu Bad Boys2 in chineza.

De aceea fiecare oaza iti ofera o senzatie diferita, o cultura diferita: Kashgar - in plin proces de “Great leap westForward” pastrand traditia in formol pentru deliciul turistilor si punct de rascruce intre Kirghistan, Pakistan, Tibet, China; Khotan- un loc ursuz, neprietenos, inaccesibil, cu urme de istorie mareata daca citesti cu atentie “Lonely Planet”; Urumqi – cel mai important hub al vestului Chinei, orasul aflat la cea mai mare distanta fata de ocean de pe planeta, un mix de uiguri, chinezi, rusi, tatari, kazahi, kirghizi.P.S. Cuvinte de cautat pe google: Eastern Turkestan, Taklamakan, (China) Great Leap West, Gulja regime ETR, Eurasian nomads, Mahmud Kashgari, battle of Talas, beauty of Loulan, shariah law Tiret, Yakub Beg, Alptekin Erkin,Tibet Information Network

P.P.S. exista cuvantul “cliseistic”?!